Cumplita banalitate a raului[1]

De Vladimir Tismaneanu

Slavenka Drakulici este o binecunoscuta scriitoare si ziarista croata, care traieste acum in Suedia. Volumul de fata, They Would Never Hurt a Fly (Ei nu ar vatama nici macar o musca), aparut in limba engleza la editura Viking in 2004, este consacrat proceselor de la Tribunalul International de la Haga impotriva celor acuzati de a fi comis crime impotriva umanitatii in timpul razboaielor ce au urmat dezintegrarii Iugoslaviei. Cel putin doua sute de mii de oameni au pierit in urma acestor atrocitati. Pasind pe urmele celebrei ganditoare politice Hannah Arendt, Slavenka Drakulici a asistat timp de luni de zile la interminabile interogatorii, rechizitorii, incercari de aparare etc.

Intre cele mai semnificative portrete, intrucat are de-a face cu ceea ce Arendt a numir, referitor la Eichmann, „banalitatea raului”, este cel facut lui Milosevici. Nu mai putin incitante prin perspicacitatea psihologica si finetea analizei istorice sunt cele facute Mirjianei Markovici (vaduva lui Milosevici si actualul lider al coalitiei Stanga Iugoslava-JUL) si maniacului asasin, generalul Ratko Mladici (acestia inca nu au ajuns la Haga, insa rolul lor a fost decisiv in plan ideologic si, respectiv, militar).

Trebuie facuta o importanta precizare: autoarea croata a fost o critica ascutita a regimului Tudjman, fiind atacata, impreuna cu alte intelectuale democratice (Vesna Pusic, Dubravka Ugresic, Zarana Papic, sau Vesna Kesic), drept una dintre „vrajitoarele din Zagreb”. In plus, nici una dintre ele nu a fost membra a partidului comunist. Si in aceasta carte, Slavenka Drakulici atinge puncte nevralgice pentru nationalistii din propria ei tara. Se examineaza cazuri de crime comise de catre nationalisti croati, oameni care, la prima vewdere, nu difereau prin nimic de atatia cetateni normali. Prabusirea Iugoslaviei a creat insa un climat apocaliptic in care nevroze individuale s-au intalnit cu emotii colective. „Purificarea etnica” a devenit obsesia noilor lideri si a uneltelor lor umane. Milosevici, apartcicul bornat, s-a transformat in profet al populismului dezlantuit. Personajhe banale au devenit peste noapte asasini sadici. Drogul care i-a facut imuni la considerente etice se numeste xenofobie, acel nationalism primar pe care l-a diagnosticat candva drept pura expresie a paranoiei colective scriitorul Danilo Kis. O referinta importanta pentru aceast subiect este colectia, aparuta postum in 1995, de eseuri si interviuri ale lui Kis, editata de regretata Susan Sontag, intitulata Homo Poeticus: Essays and Interviews (Farrar, Straus and Giroux).

Slobodan Milosevici, principalul instigator al razboaielor fratricide care au dus la prabusirea Iugoslaviei post-titoiste, nu s-a sinucis, asemenea parintilor sai. Milosevici a acceptat in cele din urma sa se predea trupelor politiei pe care candva o controla cu o mana de fier. In fine, Milosevici a fost extradat, in primul rand gratie actiunii lui Zoran Gingici, care a platit cu propria viata acest indrazneata decizie, fiind asasinat in data de 12 martie 2003. Crima impotriva umanitatii inspirata de un nationalism ultroportunist este numele acestui moment final din cariera politica a celui aclamat candva drept „Slobo cel Mare”. Slavenka Drakulici examineaza cu minutie, inclusiv prin reconstituirea unor clipe din propria biografie legate de miturile titoismului („Fratie si unitate”), felul cum s-a ajuns la dezastrul politic si umanitar al anilor ’90. Nationalismul exacerbat promovat de Milosevici nu a fost o simpla expresie a pasiunii morbide a acestuia pentru a construi Marea Serbie, ci, in egala masura, un raspuns la presiunile unei colectivitati bantuite de mituri, fantasme si himere salvantioniste. Indiferent de tertipurile la care a recurs fostul dictator, procesul sau nu a putut evita chestiunile legate de responsabilitatea clasei politice sarbe, dar si a unei parti coplesitoare a intelectualitatii din acea tara, in perpetuarea unei viziuni istorice autocompatimitoare, in care destinul liderului, al partidului hegemonic si cel al natiunii se combina intr-o ecuatie funesta.

Evident ca Milosevici, asemenea lui Ceausescu, si-a declamat inocenta si a sfidat pe cei care l-au adus dupa gratii. Grandoman si egocentric, si-a exprimat ostentativ si cu perseverenta lipsa de respect pentru toti cei care il confruntau cu propria-i responsabilitate. Singura ramasa „pura” a fost „celebra ganditoare”, sotia sa Mirjana (sociolog si membru onorific al Academiei de Stiinte a Federatiei Ruse). Reprezentatiile publice ale lui Milosevici pe parcursul procesului, presarate de subite crize, de momente de violenta  si amenintari la adresa instantei, de greve ‚spontane’ instrumentate de ‚liderul’ autoproclamat al detinutilor de la Haga au atins apogeul odata cu ultimul act al vietii lui Milosevici, decesul acestuia, din data de 11 martie 2006, in sine moment exemplar pentru grotescul bizantism ce i-a definit existenta. Cunoscut pentru momentele sale de anxietate si chiar depresie clinica, Milosevici era de asemenea faimos pentru capacitatea de repliere si de articulare a unui discurs aparent logic privind rolul sau de garant al supravietuirii nationale a sarbilor. A continuat sa pedaleze pana la sfarsit pe ceea ce legenda candva dominanta vedea drept razboiul defensiv al sarbilor impotriva inamicilor lor istorici, adversari ai civilizatiei ortodoxe si adepti ai „agresiunii NATO”.

Procesele de la Haga nu se pot limita la Milosevici, Biljana Plavsici si un numar de posedati angrenati in actiuni de genocid. Crimele lui Milosevici nu pot fi intelese doar ca faptele unui individ demonic: el a fost ajutat de o ideologie a extazului colectivist, pentru care „inamicul” (definit drept Celalalt) era si ramane subuman. Invitatie la reflectie asupra destinului puterii, ideilor si pasiunilor umane in secolul lagarelor de concentrare, cartea Slvenkai Drakulici ne ajuta sa intelegem fenomenele de rinocerizare atat de specifice universului totalitar. Cartea arata ca justitia poate sa deschida drumul catre o asumare a trecutului in a carei absenta vechile instincte pot reveni, in forme probabil modificate, insa nu mai putin periculoase.

Nu in ultimul rand, acest volum este cu atat mai actual cu cat, doar acum 3 luni (18 iulie 2008), s-a reusit, dupa atatia ani, arestarea lui Radovan Karadzic, fostul lider al sarbilor din Bosnia-Herzegovina. Acesta impreuna cu generalul Mladici sunt considerati drept principalii vinovati pentru carnagiul din Srebenica, unde fortele sarbe au exterminat aproximativ 8.000 de musulmani bosniaci (Bošnjaci). Slavenka Drakulic ne ofera astfel un ghid cu ajutorul caruia putem descifra macar o parte din sursele si manifestarile raului in pofida inselatoarei banalitati a avatarurilor sale.