Există o doză de toleranţă şi de exigenţă în raport cu antifascismul: se aşteaptă din partea noastră să fim antifascişti - şi este bine că se aşteaptă acest lucru -, dar nu se aşteaptă din partea noastră (din unele cercuri bien-pensantes) să fim anticomunişti. Comunismul beneficiază în continuare de un nimb cvasiromantic, asociat cu un număr de mituri ale comunismului din secolul XX (şi renaşte, iată, sub ochii noştri, în America Latină, în Nepal şi în alte părţi). Există în continuare o doză de idealizare a comunismului. Mi se reproşa, recent, serialul despre războiul civil din Spania pe care îl public în Evenimentul zilei - un serial bazat în exclusivitate pe literatură contemporană, pe noile cercetări despre ce s-a petrecut în Spania; mi s-a spus că mă situez pe poziţii franchiste, deci fasciste. Apar aici trei afirmaţii eronate, căci Spania din timpul Republicii n-a fost comunistă, deşi ar fi putut fi (există destule argumente în această privinţă), dictatorul Francisco Franco n-a fost fascist (în sensul veritabil al conceptului), iar eu nu mă situez pe poziţii franchiste. Această interpretare - "eşti anticomunist, deci fascist" - a făcut parte din structurile hermeneutico-mitologice pe care propaganda leninistă, stalinistă şi poststalinistă le-a utilizat dintotdeauna. Rămîn însă nişte fapte precise: regimul bolşevic a precedat, cronologic, şi regimul fascist italian, şi regimul nazist - s-a instaurat în 1917 şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să utilizeze instrumentul politic inventat de Lenin în 1903, aşa-zisul "partid de avangardă", şi să impună pentru prima dată în istoria modernă (care de atunci devine istorie contemporană) dictatura partidului unic, bazată pe o ideologie cu pretenţii izbăvitoare. Ceka şi Gulagul s-au născut şi au funcţionat sub Lenin. Din primul moment, comunismul recurge la crime împotriva umanităţii. Fie că vrem să-l numim, cu un termen care stîrneşte discuţii, "regim genocidar", fie că vrem să-l numim "regim bazat pe politicid sau pe democid", pentru mine este o discuţie semantică nu neapărat roditoare. În momentul cînd s-a discutat pe plan internaţional convenţia privind genocidul, puterile occidentale au propus să intre în această categorie şi crimele politice în masă, dar propunerea a fost respinsă la cererea reprezentantului Uniunii Sovietice. În raportul Comisiei Prezidenţiale, am folosit însă termenul de "crime împotriva umanităţii", care sînt imprescriptibile. Raportul a demonstrat irefutabil că aceste crime au avut loc, acum este nevoie ca aceste chestiuni să intre în conştiinţa publică. În această direcţie merg eforturile Comisiei Consultative pe care o conduc, formată în aprilie 2007 cu obiectivul de a-l consilia pe preşedintele Băsescu în vederea implementării concluziilor şi recomandărilor Raportului Final, iar rezultatul va fi că multe lucruri se vor lămuri în societatea românească.